Ceru-i de cenușă.
Arborii sunt albi,
și-s negri tăciuni
miriștile arse.
Are sânge-nchegat
rana Amurgului,
și hârtia incoloră
a muntelui s-a încrețit.
Pulberea drumului
în râpe se-ascunde,
izvoarele sunt tulburi,
și liniștite iazurile.
În cenușiu roșcat sună
clopotul turmei
și materna fântână
și-a-ncetat mătăniile.
Ceru-i de cenușă,
arborii sunt albi.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj devastat și lipsit de viață, unde natura pare să fi suferit o transformare sumbră. Imaginile evocă un sentiment de pierdere, melancolie și sfârșit, sugerând o lume în declin.