Dar unde să cauți mormântul
de prieten credincios și de iubit;
de om care-a cerșit sau de copil;
unde să cauți adăpost
pentru aceștia, ce primesc tăciunii
rămași din întâia văpaie;
ah, un semnal de pace ușor precum un tril
pe urmă chipul să-și taie!
Lasă prea taciturna mulțime de piatră
pe lespezile părăsite
ce poate mai au încrustat
simbolul care tulbură mai mult
căci plânsul și râsul deodat’
într-un șuvoi țâșnesc, sunt gemene.
Îl vede tristul meșter care la lucru merge
și-n vinele-i voința oarbă prinde s-alerge.
Caută-acolo friza primordială
ce-ar ști prin amintirea de prin ani
să ducă inima crudă
pe drumuri de dulce exil:
floarea-soarelui dând să se deschidă,
și, de șoldani, în juru-i, un cadril…
Sensul versurilor
Piesa explorează căutarea unui loc de odihnă și sens în fața morții și a suferinței. Vorbește despre dualitatea emoțiilor umane și despre dorința de a găsi frumusețe și alinare chiar și în exil.