Pe zidul mâzgâlit
umbrind la întâmplare scaunele
arcul cerului se decupează
complet.
Cine să-și mai amintească de focul care a strălucit
impetuos
în venele lumii – formele opace sunt scuturate
în înghețul repaosului.
Mâine voi vedea cheiurile iarăși –
și zidul – și drumul știut.
În viitorul care se deschide, diminețile
ancorează ca niște bărci în golf.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a amintirilor, juxtapuse cu anticiparea viitorului. Există o melancolie privind pierderea a ceea ce a fost, dar și o speranță subtilă pentru ceea ce va veni.