Eugenio Montale – Pe Zidul Mâzgâlit
Pe zidul mâzgâlitumbrind la întâmplare scaunelearcul cerului se decupeazăcomplet.Cine să-și mai amintească de focul care a strălucitimpetuosîn venele lumii – formele opace sunt scuturateîn înghețul repaosului.Mâine voi vedea cheiurile iarăși –și zidul – și drumul știut.În viitorul care se deschide, diminețileancorează ca niște bărci în golf.