Papura ce-și jupoaie
cu moliciune roșul
flabel în primăvară;
cărarea-n șanț, pe-o neagră
învâlvorare, zbor de libelule;
și câinele-ostenit ce-ajunge acasă
cu legătura-n bot,
astăzi nu le pot recunoaște;
dar până unde vâlvătaia-și duce
văpaia, norul se petrece, peste
pupilele departe-acuma, strălucește
dar împletirea de lumini în cruce.
Sensul versurilor
The poem reflects on a sense of alienation and loss, where familiar elements of nature and everyday life are no longer recognizable. It evokes a feeling of distance and a focus on the interplay of light and shadow, suggesting a search for meaning in a world that has become unfamiliar.
