Floarea-soarelui adu-mi-o s-o răsădesc
în țărâna mea arsă de sărătură,
ca să-și arate toată ziua oglinzii albastrului ceresc
neliniștea din galbena-i făptură.
Spre limpezime tind cele-ntunecate,
se epuizează corpurile-n unduire
de culori: acestea-n muzică. Risipirea
e întâmplarea-ntâi între-ntâmplate.
Adu-mi tu planta care ne înclină
unde țâșnesc bălaie transparențe
și-evaporă viața ca esență;
dă-mi floarea-soarelui înnebunită de lumină.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a revitaliza un loc arid și sufletesc prin aducerea florii-soarelui, simbol al luminii și al vieții. Metaforic, vorbește despre transformarea interioară și căutarea limpezimii în mijlocul întunericului.