Versuri corectate și adnotate
Dă-n sânge lăurusca pală și cârtița-și face mormântul,S-adoarmă, cu venirea iernii, sub țărâna din moșunoaie,O floarea-soarelui uitată se scutură și își despoaiePodoaba razelor apuse, încetinel, când bate vântul.Și s-a făcut parcă-ntuneric cu cea mai de pe urmă rază,Ce s-a desprins lucind în aer, din nimbul palid de lumină!De-ajuns i-o candelă-ntr-un templu și-i de ajuns într-o … Citește mai mult
Trei păstori se întâlnirăȘi așa se sfătuirăRaza soareluiFloarea SoareluiHai,deți fraților, să mergemFloricele să culegemRaza soareluiFloarea SoareluiSă le culegem cu vițăSă-mpletim o cununitaRaza soareluiFloarea SoareluiȘi să facem o cununăS-o-mpletim cu voie bunăRaza soareluiFloarea SoareluiS-o ducem lui HristosSă ne fie de folosRaza soareluiFloarea Soarelui
Mă-ntorc acum spre viitor cu fața.Lumina lui îmi trece-adânc prin pleoape.Și oamenii îmi sunt și mai aproapeȘi parcă m-a luat de mână, viața.Eu secolului meu i-aud povața;Spre el vin milioane să se-adape,Strălucitor ca fața unei apeCând soarele răsare, dimineața.Ca peste șesuri aurii de grâneVăd zarea largă-a zilelor de mâineȘi peisajul lumii viitoare.Mai tare-mi bate inima … Citește mai mult
Floarea-soarelui adu-mi-o s-o răsădescîn țărna mea arsă de sărătură,ca să-și arate toată ziua oglinzi albastrului cerescneliniștea din galbena-i făptură.Spre limpezime tind cele întunecate,se epuizează corpurile-n unduirede culori: acestea-n muzică. Risipireae întâmplarea-ntâi între-întâmplate.Adu-mi tu planta care ne înclinăunde țâșnesc bălaie transparențeși-evaporă viața ca esență;dă-mi floarea-soarelui înnebunită de lumină.
Cel ce se încrede în floarea soarelui nu va medita în casă. Toate gândurile dragostei vor deveni gândurile lui.
Roger era cât se poate de fericit că în stima tinerei sale soții devenise soțul-care-îl-umbrește-pe-Dumnezeu.Am trecut azi pe marginea câmpului de floarea-soarelui a cărui vedere îl inspira. Seceta îndoia capetele admirabilelor, insipidelor flori. La câțiva pași de-acolo a curs sângele lui, la poalele unui dud bătrân, surd în toată grosimea scoarței sale.
Floarea-soarelui roșește când audeCă flori fără nume îi sunt rude.Soarele din zări dă să răsarăȘi-i surâde: ce faci, surioara?
Mă-nvârt, ca floarea-soarelui, pe câmp,După făptura ta strălucitoare,Iar când apui în zarea călătoareObrazul mi-l aplec către pământ.Stau noaptea-ntreagă aplecat aşaŞi numai când răsari tu dimineaţa,Descătuşând din neguri fruntea greaEu îmi ridic setos spre tine faţa.Sorb razele pe care le trimiţiPe câmpul plin de-o harnică speranţă,Şi simt, treptat, cum nervii mei trudiţiSe umplu de-o frenetică substanţă.Aceasta … Citește mai mult
Cum mai semeni mamei, linăfloare, chip de aur mut,când mai mult pe neluminăte închini acestui lut;Când sub stelele ca apane-ncetat de sus curgând,nu de somn se lasă pleoapa,ci de suflet și de gând.
Lui Vladimir Curbet.Într-o tânără grădinăDintr-un sat frumos, bogat,Am văzut o răsărităCărei ochii i-au legat.Înțeleg că nu degeaba,Ci de păsări care zbor.Totuși e neomeneșteSă legi ochii unei flori.Nu mai știe-n care parteE-acuma Soarele.Amărâta se gândește:„Poate că nici nu mai e! “Doamne, cum sluțit-am floarea,O am cunoscut abia.Ieri, crăiasă fără seamăn,Azi te poate speria.Un copil de ea … Citește mai mult