Erau mestecenii, deși, ca să ascundă
sanatoriul unde o bolnavă
din prea multă dragoste de viață, în cumpănă
între tot și nimic se plictisea.
Cânta un greiere perfect inclus
în proiectarea clinicii
împreună cu cucul auzit cândva de tine
în Indonezia, pentru un preț mai mic.
Erau mestecenii, o infirmieră elvețiană,
trei sau patru smintiți în curte,
pe măsuță un album cu păsări exotice,
telefonul și câteva ciocolate.
Și eram și eu, firește, și ceilalți
sâcâitori ca să-ți aducă acea mângâiere
pe care tu puteai s-o dăruiești din belșug
umai să fi avut noi ochi. Eu îi aveam.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă dintr-un sanatoriu, observată de un narator care pare să fie un vizitator sau un pacient. Versurile explorează tema izolării, a bolii și a dorinței de mângâiere într-un loc unde viața și moartea se află într-un echilibru fragil.