Versuri corectate și adnotate
În sanatoriul din munțila adăpost, hei, hei! din nou la adăpostpână când într-o zi (obișnuită, desigur,ca ziua noastră de nuntă)am văzut cum cinevaîmi sapă în carnea tânără o altă față.Timid, la început. Cu indiferență, apoi.Nimic mai măreț decât spectacolulunui trup care moare,părea că-mi spune noul meu chip.Nimic mai aproape de zei.Astfel am început să trăiescîn … Citește mai mult
Erau mestecenii, deși, ca să ascundăsanatoriul unde o bolnavădin prea multă dragoste de viață, în cumpănăîntre tot și nimic se plictisea.Cânta un greiere perfect inclusîn proiectarea cliniciiîmpreună cu cucul auzit cândva de tineîn Indonezia, pentru un preț mai mic.Erau mestecenii, o infirmieră elvețiană,trei sau patru smintiți în curte,pe măsuță un album cu păsări exotice,telefonul și … Citește mai mult
Chiar nu mă interesează,Părerea celorlalți nu conteazăNu-mi pasă, știu c-or să vorbească,Nebuniei mele să se-mpotrivească.Înseamnă atât de puțin pentru mineOricum fac cam tot ce îmi vineNu urmăresc chiar să displacDar refuz mereu să vă fac pe plac. Vad sanatorii cu balcoane,Borcane de pastile goaleCămăși de forță dantelateReflexe necondiționateVad sanatorii cu balcoaneBorcane de pastile goaleCămăși de … Citește mai mult
Și noaptea doarme liniștităȘi n-o trezește un ecouGhețarii albi, în auroraSunt galbeni ca un aur nou.Ca niște clopote de aurRăsună lung, răsună grav,Și cântă imnurile vieții,În ochii tristului bolnav.Și pe când clopotele viețiiVibrează-n sufletul sonor,Fecioarele cu mâini de cearăSe roagă palide – și mor…
În parcul acela imens, într-o seară,oamenii vineți, fără plămâni,scriau lapidar, cu ambele mâini,un cuvânt pe un petec de ceară.Cuvântul acela suna: ftizie.Fiecare însă-l scria diferit,cu același condei de lemn înnegritși-aceeași nesănătoasă beție.Cei ce-așteptau să le vină rândulmureau fără cei dinaintea lor.Ca un pumnal, condeiulse îndrepta spre pieptul tuturor,în locul plămânului sec, străpungându-l.Când oamenii vineți piereau,umbrele … Citește mai mult