Deasupra zidului cu scrijelări,
umbrind băncile rare
arcul văzduhului apare
încheiat.
Cine-și mai amintește de focul
care a ars năvalnic
în vinele lumii? S-au risipit
într-o odihnă rece formele.
Mâine voi vedea iarăși băncile
și zidul și drumul obișnuit.
În viitorul deschis diminețile
stau ancorate ca niște bărci în port.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a pierderii intensității emoțiilor. Vorbitorul contemplă viitorul, care pare stabil și previzibil, în contrast cu trecutul plin de pasiune, acum stins. Există o senzație de melancolie și acceptare a schimbărilor.