Pe străzi sunt eu cu fața spartă
de-un râu al cărui nume nu e
întipărit pe nici o hartă
și care din pustiuri suie
și-așteaptă clipa – neștiută –
când pe pământ or să mă-ntindă,
iar apa lui pe fața mută
va fi o netedă oglindă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de suferință și reflecție asupra morții. Naratorul se vede pe sine într-o ipostază vulnerabilă, așteptând inevitabilul sfârșit, reflectat simbolic în imaginea apei ca oglindă.