Dulciule, ascunsule-n tăcere, pământe, pământe, vere, fă-te cristalin, și morții tăi vedea-i-aș ca florile-n văi.
Geme frunză!
Vai, geme ea.
Și cade veștedă, cade frunza.
Ah,
Orfeu al codrului verde,
spune-mi cântecul.
Mi-e dor a mă pierde.
Ah, se scutur tineri anii mei, în băltoaca lunei, palidei.
Mistuindu-mă cu sărut sălciu, altissima lună!
Fă să nu mai fiu!.
Sfâșiați-mă odată, dulci vedenii ; iată corbii, furii mei, muntenii!
Toamnă e!
Asupra-mi se abate, bruma ei mă bate greu, mă bate.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare profundă de melancolie și dorință de dispariție, folosind imagini puternice din natură și referințe mitologice. Vorbitorul se simte mistuit de trecerea timpului și de frumusețea tristă a toamnei, implorând forțe superioare să-l elibereze de existență.