În zorii zilei după ce-ai jurat
Să mă iubești, la lună m-am gândit
Să rupă legământul tău pripit,
Căci tu nu poți să stai prea mult legat.
Și ura vine-n suflet imediat;
Iar când la mine sincer am privit
Văzut-am că nu-s demnă de iubit,
Sunt ca viola ce s-a degradat
Pe care-un muzicant grăbit o ia
Și-o lasă-apoi, căci notele-s drăcești.
Eu nu m-am acuzat, dar știu așa
Că te-am blamat, căci note îngerești
Maeștrii scot din orice tinichea –
Și-un suflet mare când te-atinge crești.
Sensul versurilor
The poem expresses feelings of self-doubt and blame within a romantic relationship. The speaker questions their worthiness of love and accuses their partner of being unable to commit. Ultimately, the poem suggests that a great soul can elevate another, implying a hope for growth and improvement despite the current negativity.
