Cum aș putea să-ți răsplătesc vreodat’
Că inima ți-ai scos-o bucuros,
De purpură și aur prețios,
Și că pe-un zid ai pus-o avântat
Ca eu s-o iau în palmă imediat,
Bărbat culant? Am suflet ticălos,
Ingrată sunt că am găsit folos
În darul tău, iar eu nimic n-am dat?
N-am suflet gol – săracă m-am trezit.
Așa vru Domnul. Toată viața mea
Am plâns de zor și chipul mi-a pălit
Și simt că am în piept inima grea
Nu pot să-ți fiu nici pernă de dormit.
Când pleci de-aici, să calci te rog pe ea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de ingratitudine și neputință față de sacrificiul cuiva. Naratoarea se simte nedemnă și incapabilă să ofere ceva în schimb, fiind copleșită de propria suferință și sărăcie spirituală.