Romanță, ce cu drag te-nclini
Și cânți, lăsând aripa lin,
Prin frunzele verzi scuturate,
Pe lacul cu ape-adumbrate,
Ca un papagal colorat
Mi-ai fost zburător familiar,
Ce alfa-vita m-a-nvățat
Și-a spune-ntâiul cuvânt clar,
Pe când eram prin mari păduri
Copil cu ochii prea maturi.
Eternul anilor condor
Atât mișcă tăria-n cale
Cu focul fulgerelor sale
C-a’ lumii griji nu mă mai dor,
Privind la cerurile pale,
Și când o mai senină clipă
Tinde pe mine-a ei aripă,
Timpul cu lira și cu-o rimă
A mi-l petrece-ar fi risipă,
Și pentru inima-mi o crimă,
Când strunele n-o întraripă.
Sensul versurilor
Piesa evocă o stare de nostalgie și melancolie, rememorând amintiri din copilărie petrecute în mijlocul naturii. Romanța personificată devine un simbol al inspirației și al evadării din grijile cotidiene, oferind o perspectivă senină asupra vieții.