Rezemat în cot, pe-o rană
tolănește Buda-n templu:
cap de aur, trup de aur.
Artă moartă, te contemplu!
Aoleu, mă doare văzul:
un furnic, de nu știu când,
scormonește-n ochiul Budei.
Buda doarme lăcrimând!
Of, mi-e milă! Of, mi-e jale!
Aș sufla furnicul, dar
ochiul Budei mă țintește
printre lacrimi, avatar.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de milă și jale față de condiția umană, reflectată în imaginea unui Buda adormit și vulnerabil. Observatorul se simte neputincios în fața suferinței, contemplând la efemeritatea și fragilitatea existenței.