Fotolii largi, penumbră gri, frig umed, și puțin
Parfum de roze albe în declin.
Iar noi tăcem:
În jurul nostru liniștea suspină
Mai senzitivă ca o violină
Și fiecare vorbă ce am spune
Ar rupe armonia unei strune.
În gesturile tale mă cufund,
În gesturile tale ce ascund
Ceva convalescent sau muribund.
Penumbră gri, frig umed – și târziu
Au leșinat molatec trandafirii,
Iar în oglinzile destăinuirii
S-a reflectat imensul tău pustiu.
Și totuși,
Ce dulce-i să privești cum liniștit
Plutește-ntre pustiu și infinit
O lună roasă, tristă, demodată
În care doarme stinsul altădată.
Sensul versurilor
Piesa explorează o atmosferă încărcată de tăcere și melancolie într-o noapte târzie. Vorbește despre un sentiment de declin și pustiu interior, reflectat în elemente precum parfumul de roze în declin și o lună demodată.