Aș vrea tristețea muntelui să fiu
atunci când frigul iernii îl încarcă
și o povară mare îi încearcă
puterile, sub cerul plumburiu.
Aș vrea să fiu asemenea tristețe
și nu o alta, poate mai intensă,
căci forța lui e-ascunsă, dar imensă,
iar din adânc răzbate frumusețe.
Aș vrea să-i fiu tristețe și s-aștept
ca primăvara mâna să-și întindă,
încrâncenarea-i mută să destindă.
Aș vrea să îi alin durerea-n piept.
să pot să fiu tristețea lui de drept,
și-n bucurie să mă reaprindă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a empatiza cu tristețea unui munte în timpul iernii, dar și speranța că primăvara va aduce alinare și bucurie. Este o metaforă pentru acceptarea suferinței și credința în renaștere.