În visul meu, pământul de sub ape
e-un alt tărâm și-mi este, uneori,
un adăpost de vis, iar alteori,
coșmarul ce se zbate pe sub pleoape.
Când este visul bun, tărâmul este
domeniul meu de mare cavaler,
temut, iubit și ocrotit de cer,
în lumea de legendă sau poveste.
Dar dacă este celălalt, coșmarul,
tărâmul meu, de ape inundat,
e-nvăluit de flăcări la hotarul.
În care Soarele își stinge-amarul
întregii zile cât a căutat
stăpâna nopții, ce l-a fermecat.
Sensul versurilor
Sonetul explorează dualitatea dintre vis și coșmar, prezentând două fațete ale unui tărâm interior. Unul este un refugiu idilic, iar celălalt un coșmar inundat și cuprins de flăcări, reflectând stările emoționale contradictorii.