Nedumerit, la poarta veșniciei,
Nu-nțelegea cum timpul s-a oprit
Și nici înscăunarea acalmiei
Prin gânduri ce păreau c-au adormit.
Ce s-a-ntâmplat? – erau ca o tornadă
Ivită-n înserarea minții lui,
Erau ca-nvolburarea din cascadă
Și nu mai sunt. Nici vuietul ei nu-i.
Aude, vag, în jungla de tăcere,
Un vaier slab, al ultimului gând,
Purtând în el tristețe și durere;
Îl caută și îl întreabă, blând:.
– Ce vrei să-mi spui acum, aici, la poartă,
Când nu-ndrăznesc să intru? Nemișcat,
Aștept să aflu dacă-i scrisă-n soartă
Intrarea cu un pas însingurat.
Ori mila cerului o voi avea.
– Așteaptă, vine și iubirea ta!.
Sensul versurilor
Piesa explorează momentul de tranziție spre moarte, incertitudinea și așteptarea. Personajul se confruntă cu gânduri tulburi, dar și cu speranța iubirii.