Daniel Vişan-Dimitriu – Șoaptele Ultimului Gând
Nedumerit, la poarta veșniciei,Nu-nțelegea cum timpul s-a opritȘi nici înscăunarea acalmieiPrin gânduri ce păreau c-au adormit.Ce s-a-ntâmplat? – erau ca o tornadăIvită-n înserarea minții lui,Erau ca-nvolburarea din cascadăȘi nu mai sunt. Nici vuietul ei nu-i.Aude, vag, în jungla de tăcere,Un vaier slab, al ultimului gând,Purtând în el tristețe și durere;Îl caută și îl întreabă, blând:.– … Citește mai mult