Curgeau pe coasta unui munte norii
Ca un șuvoi de clipe-atât de reci
Încât nu le-a mai vrut drept călătorii
Pe creste ce vor dăinui pe veci.
I-a rupt, i-a destrămat, le-a dat semnalul
Pe care-un timp prea lung l-a amânat
Strunindu-și, în adâncuri, arsenalul
În zbucium de cutremure creat.
A curs cascada albă spre o vale
Cu brazi ce apăreau în calea ei
Înveșmântați în straie anormale,
De-un galben plin de ani prea mulți și grei.
Cu norii-ndepărtați de printre creste,
Văzduhul tot, din nou înseninat,
A îndemnat spre ei lumini celeste
Și cu un verde crud i-a-nveșmântat.
Curând, un vultur s-a ivit în zare
Atras de munte și plutind ușor
Pe-un cer curat, albastru ca o mare,
Un vultur-gând senin, înălțător.
Daniel Vișan-Dimitriu
(11 ian. 2021, Vol. “Aripi de azur”)
Sensul versurilor
Poezia descrie un peisaj montan transformat de forțele naturii, culminând cu apariția unui vultur, simbol al seninătății și înălțării. Natura este prezentată ca un ciclu continuu de schimbare și renaștere, oferind un sentiment de pace și contemplare.