Mi-aștern, uneori, pe sub gânduri, o mare,
când caldă, când rece, albastră sau nu,
fundalul perfect pentru nopțile-n care
prin minte-mi străbați, către inimă, tu.
Plutire de gânduri sclipind către stele
ascunse de norii-adormiți pe un cer
tivit cu o parte din visele mele
purtate pe-o apă-fundal efemer.
Lumină-n derivă, curenți iluzorii,
o țintă în timpul pierdut în trecut,
delfini ce urmează, aiurea, cocorii
spre țărmuri de care nicicând n-au știut.
Străbat, uneori, cu o barcă, oceane
și merg spre niciundele altor limane.
Daniel Vișan-Dimitriu
(27 iun. 2016, Vol. “Călător prin gânduri”)
Sensul versurilor
The poem reflects on a journey of self-discovery and introspection, using the imagery of the sea and travel to represent the exploration of one's thoughts and emotions. It speaks of a search for meaning and direction in life, even if the destination remains uncertain.