Peste frunzele trecute, sub un cer ascuns de nori,
Trec și gândurile mele, trec și-ai vremii călători.
Se răsfiră peste ape, se privesc, se oglindesc,
Se alintă-n gânduri-clipe, ani și gânduri își vorbesc.
Ce își spun? – o știe lacul, dar el tace, liniștit,
Și ecourile-ntoarce doar spre cei ce i-au privit
Apa cu oglinda-i clară dintr-o seară fără vânt
Și-au plecat să-și zburde-n lume viața plină de frământ.
Lacul.. tace, dar, în taină, strălucește, uneori,
Când pe malu-i, mai pe seară – rar se-ntâmplă și în zori –
Se așează o fecioară cu un flaut fermecat;
El, din unde, o-nfioară și-i reflectă ce-a aflat.
Cântul ei, ecou de gânduri, se înalță spre tării
Și, în clipe de-ncântare, gânduri noi dansează, vii.
Daniel Vișan-Dimitriu
(23 aug. 2017, Vol. “Călător prin gânduri”)
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a ecourilor gândurilor noastre în natură. Un lac liniștit devine martorul tăcut al acestor reflecții, iar muzica unei fecioare cu flautul amplifică și transformă aceste gânduri în ceva viu și etern.