Versuri corectate și adnotate
Peste frunzele trecute, sub un cer ascuns de nori,Trec și gândurile mele, trec și-ai vremii călători.Se răsfiră peste ape, se privesc, se oglindesc,Se alintă-n gânduri-clipe, ani și gânduri își vorbesc.Ce își spun? – o știe lacul, dar el tace, liniștit,Și ecourile-ntoarce doar spre cei ce i-au privitApa cu oglinda-i clară dintr-o seară fără vântȘi-au plecat … Citește mai mult
Flautul infinitului cântă neîncetat,iar sunetul lui e iubire:Când iubirea renunță la toate limitele,atinge adevărul.Ce departe se răspândește parfumul! Nu arecapăt și nimic nu-i stă împotrivă.Forma acestei cântări strălucește ca unmilion de sori: incomparabil sună țitera, țiterape care răsună notele adevărului.
În mare, rod de stele, și peste câmp, copoi.Din crengile amiezii mi-am făurit un flaut,Dar cântecul stă simplu în noi și lângă noi,Îngemănat iubirii pe care n-o mai caut.
Și flautul magic vorbi; tremuratăO notă stângace sălta peste clapeCa vocile stinse în murmur de apeȘi-ncet simfonia căzu întristată.Plutea o durere ca-n tainele sfintePe sala cea veche și-n flăcări aprinseMurea ziua albă pe stofele-ntinseIar flautul magic plângea înainte.Mănunchiuri albastre de mici vioreleLăsară parfumuri subtile și clareÎn preajmă: o dulce și caldă-ntristare,Și nota ușoară lovea în … Citește mai mult
Flaut în noaptea solitară,Prezență lichidă a unei lacrimi,Toată tăcerea pământuluiE în petalele florii tale.Răspândește-ți polenul în umbră,Suflet ce plânge fără de sunet,Miere curgând dintr-o întunecatăGură, mișcările tale lente ritmeazăCu pulsul serilor blânde de vară,Așa că tu fă-ne a crede că cerulDansează fiindcă un orb a cântat.
Ascultă trestia povestindu-și tristețea;de despărțiri se plânge, spunând:„De când din mlaștina cu stuf am fost tăiată,bărbat și femeieși-au descărcat sufletul prin sunetele mele.O inimă-mi doresc, sfâșiată prin separare,ca să-i destăinuiesc durerea nostalgiei,căci orice ființă rămânând departe de originea sacaută clipa când o va regăsi.În orice anturaj m-am lamentat;îndureraților și fericiților le-am fost însoțitoare;fiecare mi-a fost … Citește mai mult
Cântă singuraticul flaut,Pe vânt alerga elegia.Cu vântul, cu cântul te caut,Maria, Maria, Maria!Și frunza cânta în dumbravă,Și-n freamăt pierea armonia.Și inima-mi cântă, bolnavă,Maria, Maria, Maria!Și vântul, și cântul, și inima-mi frântă,Și toamna, și frunza-și trăiau agonia.Tăcere.. Un flaut mai cântă:Maria, Maria, Maria!
Vreau să fac din viața meaun lucru simplu și drept– un flaut de trestie,pe care universul să-l umple cu muzică.
Inima mea este un flautpe care a cântat iubitul meu.Dacă în vreo zi el va cădea în mâini străine,să-l arunce departe!.Flautul îi este drag iubitului meu.Dacă vreodată un alt suflu vrea să scoată din el altfel de sunete, să presare pământul cu sfărâmăturile sale!.(din ”Sufletul priveliștilor”)
Când, legănându-se, el cântă-n piațădin flautul ce-atâta și adoarme,se-ntâmplă să-l asculte unu-n față,dintre barăci smulgându-l grele-i larme.să intre-n cercu-acestui fluier caretot vrea și vrea și vrea doar până cândreptilă-n coș înțepenește tare,ca-n dezmierdări s-o-nmoaie-apoi, schimbând.mereu ce-i groază cu ce blând dezleagă,amețitor și-orbește, și-i de-ajunsdar o privire-apoi: așa cu-o-ntreagăstrăinătate te-a pătruns,.murind în ea, hindusul. Pește ținede … Citește mai mult