Părea că-n ziua ceea își serbau
Ivirea-n muguri înșirați pe ramuri
Din primăvara plină de balsamuri
Și de cântări ce tocmai se-ntorceau.
Își îmbrăcaseră culori mai vii
Și se mișcau ca-n dans pe-o melodie
Pe care vântul își dorea s-o știe,
Cu tot ce se-ntâmpla în drum a-i fi.
Erau cuprinse-n vraja dansului
Și fluturau culori seducătoare
Ca el, în zbor și ca din întâmplare,
Să le cuprindă-n aripile lui.
Și să le ducă-n zborul său tomnatic
Departe, peste marginea pădurii
În care și-au schimbat, din verde, nurii,
În ruginiu cu tentă de jăratic.
Sensul versurilor
Piesa descrie metaforic transformarea frunzelor toamna, văzute ca un dans seducător purtat de vânt. Este o meditație asupra efemerității și a frumuseții schimbării.