A-nceput, de-o vreme,
Iarba să răsară
Peste-nsingurarea clipelor boeme
Din adâncu-n care totul va să piară.
Şi se-nalţă-n lume
Mlădioasă, oarbă
Care s-ar întinde cerul să-l sugrume
Cu întunecatul răsărit de iarbă.
Îşi înfige spice
Într-un zbor de fluturi
Care sângerează-n ropotul de bice
Stropi de buze arse-n roiuri de săruturi.
Rădăcina ierbii
Sapă, sapă, sapă
Ca în sânii toamnei, prin pădure, cerbii
Când împlântă coarne-n ochiul ce-i adapă.
Şuieră prin clipe
Armonii stinghere
Care-ncearcă, noaptea, zorii să-nfiripe
Şi-n adânc să-nchidă iarba ce nu piere.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema trecerii timpului și a inevitabilității morții prin imagini puternice ale naturii. Iarba care crește peste singurătate și armoniile stinghere sugerează o luptă constantă între viață și moarte, lumină și întuneric.