Copacii aceștia sălbatici,
Sunt strâmbi, alungați din pastel,
Copiii de arbori lunatici
Absenți din păduri la apel.
Și totuși, au frunze ce pleacă
La fel cum, la pomul normal,
Se-aruncă în moarte a joacă
Și dans cu-nțeles de final.
Copacii aceștia, în toamnă,
Fac loc și te-ndeamnă să treci
Și treci, neștiind ce înseamnă
Cu ei, un răstimp, să petreci.
Se strâmbă, se dau la o parte
Atunci când se-anunță prăpăd
Și par toți nebuni, de departe,
Dar și ei, aidoma văd.
Daniel Vișan-Dimitriu
(6 oct. 2021, Vol.”Aripi de azur”)
Sensul versurilor
The poem reflects on the resilience and hidden wisdom of seemingly imperfect trees. Despite their flaws and eventual decay, they offer space and understanding, suggesting a shared perspective on life and death.