Trăiesc imperceptibil doar printre puncte de reper,
ce mi se dau încă; multe primite, neîntrebat de le prefer.
Nu am ştiut nimic – şi-i despre mine – şi niciodată nu voi şti
cum m-am născut, când am ieşit, intrat, venit şi nici când voi muri.
Nici cel puţin de cât de bun am fost nu ştiu… sau cât de rău;
n-am calitatea să mă judec singur, altul mi-e călău.
Nu ştiu, oricât m-am pregătit – şi cât m-am pregătit (!) – de-am competenţă.
Până şi-n dragoste cutume mi s-au dat… Şi mi s-a luat din existenţă.
Mă uit pe cer într-o noapte, asta, într-o primăvară, după ploaie;
ce neînsemnat sunt, nici măcar un punct, nici cel puţin un licărit-văpaie.
Ce mult aş fi dat totul, m-aş fi dat pentru-a mă şti, pentru-o părere;
să ştiu mult peste timp, cândva, de voi fi parte din repere?
Dar n-are rost să m-amăgesc, în fond sunt două emisfere,
ce greu, ce greu le-am câştigat şi-s primele ce-mi pierd, cele mai efemere.
Noroc că singur mi-am fantomele de libertate, mă strecor citindu-mi ere,
ce-am moştenit şi-aşa-mi mai prelungesc pulsaţii de pulsar, în lungile-mi artere.
… Mă-ntind un scurt popas, parcurs de suflet nevăzut, ce-i la vedere,
încorsetat printre piroane, răstignit pe-o cruce sângerândă, de repere.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o căutare profundă a identității și a sensului vieții, marcată de incertitudine și melancolie. Vorbitorul se simte nesigur de sine și de locul său în lume, căutând un punct de reper într-o existență efemeră.