Te auzeam cum crești, copilă,
și te chema oglinda desfrânată
să fugi ca ochiul prin pupilă
sau ca femeia dintr-o fată.
Dar te tineam captivă-n ochiul meu,
așa cum marea pe albastrul ține,
cum ține trei pe Dumnezeu
și parcă nu știam pe cine.
Tocmai zidea la mine-n piept
cel mare, cel viteaz, cel drept.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema transformării și a căutării identității. Protagonista se simte captivă, oscilând între dorința de a evada și forțele care o rețin. Versurile sugerează o luptă interioară complexă, marcată de influențe contradictorii.