Ce stare de înec, ce devastat tărâm,
Câtă pomană într-o milă dreaptă,
Când numai cu privirea coborâm
Vulcanul, ori fântâna fără treaptă.
Ce devastat tărâm spălat cu mir
Și cu cenușă, doar să mă petreci
Înseninat, pe brațe tot mai reci,
Ca un altar, ca un delir.
Ce stare de înec sub gol înaltul,
Gândindu-te cât somn spre mine vine,
Gândindu-te la noi ca la ruine,
Urmându-ne în vis unul pe altul.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment profund de pierdere și deznădejde, evocând un peisaj interior devastat și o relație ajunsă la ruină. Vorbitorul contemplă moartea și amintirea unei iubiri pierdute, într-un cadru sumbru și plin de simbolism.
