Și poezia e un somn
Din care nu te mai trezești.
Cu ochii largi deschiși sub mări,
Visând la spasmele lumești.
Cu perle pleoapele plângând
Sărate buzele albești.
Nefericit, înspăimântat
Printre comori piraterești.
Păreri de rău că nu-nțelegi
Mişcarea gurilor de pești.
În calmul monștrilor sorbit,
Măcar astfel să te ferești.
Fără să fii de tot primit,
Nici înecat, nici viu nu ești.
Să poți trânti o poartă grea,
Să tragi perdele la ferești.
Și poezia e un somn
Din care nu te mai trezești.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea poeziei ca o stare de somn perpetuu, o realitate alternativă din care nu te mai poți trezi. Versurile sugerează o pierdere a identității și o contemplare a efemerității vieții, într-un univers subacvatic plin de simboluri.