4
Că nu mi-e dor de nimeni,
că toți cu mine sunt,
că nicăieri părerile
și că aici e neîncăpător.
Că mama trece printre crengături,
că toate într-acolo sunt pornite,
că mi se-ntoarce tot ce dau,
că omul află
dar nu merită să știe.
5
Calme păsări,
pliscuri prin care alunecă sufletul,
sine din sine venind,
zgripțori albi poartă.
Cu față de valuri cu cheia în brațe,
victima înaintează cu umerii
în seninătate,
chipul morții inspiră încredere taină,
acoperită de flori văd plutirea,
aud prăpastia.
6
Plină de sfințenie creanga
înmugurind,
tot așa vreascul
rupându-se fără durere
în căușul mâinii,
cărbunii peste cenușă.
Sensul versurilor
The poem explores themes of mortality, spirituality, and the cyclical nature of life and death. It reflects on the transient nature of existence and the acceptance of fate, finding beauty and peace even in the face of death.