Durere, fii-nțeleaptă, așteaptă liniștită.
Doreai să vină Seara; și uite-o că-i pe cale:
De-o atmosferă sumbră e urbea stăpânită,
La unii-aduce pace, la alții chin și jale.
În timp ce muritorii cu fire ticǎloasă,
Sub biciul desfătării vor plânge cu suspine,
Agonisind regrete la sărbătoarea-aleasă,
Durere, tu dă-mi mâna și vino lângă mine,
Departe de aceștia. Și iată, Ani în goane
S-au dus și se apleacă din cer de pe balcoane;
Și din adânc de ape, Regretul se ivește;
Sub o arcadă-adoarme și muribundul soare,
Și ca un giulgiu care din Orient pornește,
Tu, draga mea, privește cum Noaptea blândă-apare.
Sensul versurilor
The poem reflects on pain and regret as night falls, offering a somber contemplation on suffering and the passage of time. It suggests finding solace in sorrow and observing the world's darkness with a sense of acceptance.