Sub acele negre se-ascund
Bufnițe pe ramuri de pini,
Cu ochi roșii, ca zeii străini,
Privesc. Meditează profund.
Stau țepene în ascunziș
Până la ora întristată
Când noaptea învinge pe dată
Lumina ce cade pieziș.
Pe înțelept îl învață
Să se ferească în viață
De zarvă și de mișcare;
Vrăjit de al umbrelor joc
Omul se chinuie tare
Că vrea să își schimbe-al său loc.
Sensul versurilor
Piesa descrie bufnițele ca simboluri ale înțelepciunii și contemplației, ascunse în întuneric și observând lumea. Versurile sugerează o invitație la introspecție și la evitarea agitației, dar și o melancolie legată de dorința omului de a-și schimba locul.