Baba-oarba, șezi pe iarbă,
c-ai deschis pleoapele,
Mâna-i plină de rugină,
mi-ai furat aproapele,
Necine veni la mine
îmi rosti chiar numele.
Dete-n masă cu o coasă
și-ncepu să numere:
Yek, dui, trin, shtar
Luminate nufăr!
Cade noapte din
Pleiade
ochiul mi se-ntunecă
Intru-n zale cardinale
cu peceți pe mânecă.
Slab scânteie o femeie
în vârful
Boarului,
Smulg o spadă de zăpadă
și-o-nchin zădarului.
Efta, okta, enia, tesh, zboară, ului, din măceș!
Arsă parcă-n mal, de cearcăn,
în galopul calului.
O mireasă cu o coasă,
sub pleoapa dealului,
Celebrează-ntr-o amiază,
cu ereți în smulgere,
Un fiastru ochi albastru
un triunghi de fulgere.
Yek, dui, trin, shtar, fugi cu teasta în ștergar.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme întunecate legate de moarte, destin și ritualuri străvechi. Versurile creează o atmosferă mistică, plină de simboluri și imagini puternice, sugerând o confruntare cu inevitabilul și o legătură profundă cu natura și tradițiile ancestrale.