Eu sunt poetul
Ben.
Corlaciu, al doilea drac și cel mai puternic, umblu cu tălpile pline de smoală, mereu ursuz și nemernic.
Mama mea a fost o broască țestoasă, m-a făcut cu trestia cea mai înaltă, am fost alăptat de-o broască râioasă, culcușul mi-a fost tot o baltă.
Eu sunt poetul
Ben.
Corlaciu, care-am crescut prin mlaștini clocite, cer am avut un fund de apă răscolit de trestii prea învechite.
Un singur nufăr mi s-a prins de gât, odată, demult, într-o seară: nu mă văzuse cât sunt de urât și cald s-a cuibărit la subsoară.
Sensul versurilor
Piesa prezintă o entitate stranie, Corlaciu, fiul mlaștinii, care își descrie originea umilă și legătura profundă cu natura. El se autodefinește ca un personaj izolat și respingător, dar în același timp, poetic și puternic.