Versuri corectate și adnotate
Oamenii spun căEuropa e centrul de gravitație al culturii.Totuși, eu aș pleca spreCape-Town sau, în cel mai grav caz, oriunde în afara meridianelor acestui continent.De altfel oamenii sunt obișnuiți să se creadă – fiecare-n parte – buriculPământului,că negreșit realitatea trebuie să fie cu totul alta.O sticlă cu vin încă și încă una,că venim dintre oameni … Citește mai mult
Atât de-nfrigurata pleoapelor pojghițătremură în somnul albastru – cafeniu.E târziu, fetiță,e târziu –și steaua mea și îngerul se joacă de-a pustiu.Oare luna asta-i beată criță, de-i e mersul ca un orolog stricat?De-atât coniac băut, s-o fi uscat și fundul sticlelor zvârlite pe podea.E târziul ca un pas, pe care nimenea nu-l mai vâră-n născătoare sau … Citește mai mult
Nu sunt de sticlă, însă văd prin ele,când mă uit în gura acestei nopți care răspunde dincolo de mări,nu sunt nici flori, dar mă străbate o aromăpe jumătate adormindu-mă, pe jumătate pregătindu-mă de zbor,sunt gânduri? pânze de păianjen? fluturice cară apă la mormintesau cântece de fosfor atârnând de gâtul cailorce și-au pierdut nechezul în traista … Citește mai mult
Rostogolește-mi ochii, până-n fund.Și dă-i de-a dura, dă-i, țară, popas!Vreau întuneric, să-mi inund cu unda lui, ca-n jocul de compas, privirea vulpilor ce-mi ronțăiesc alunele din piept.Vezi balta ceea, dinainte – dreptîn furca cerului – și vezicum apa vânătă țâșnește-artezian?În dreapta – uită-te – așa-ica stelele s-au adunat ca vitele-n cireziși vin încet la strunga … Citește mai mult
E-așa de galbenă și-atâta e de lentă pisica asta, ca femeia mea; când dă din coadă, îi miroase-a mentă și umbletul și ultima ei stea.Fluidă, ca un cerc în apa serii, îmi spală mâinile și miorlăie prelung de câte ori încerc să o alung din casa asta plină de mizerii.Adorm sleit, cu ea la căpătâi … Citește mai mult
Străpungerile trupului prea ne-au durut, prea mult privirile ne-au sfâșiat.Frigurile bălților în noi au crescut ca o trestie, ca un păcat.Neputincioși, am privit rotirile atâtor ochi împrejurul frunții, am răsădit în nămol scrâșnirile și-am coborât până la noi munții.Toate căderile apelor, toate, ca după noaptea fluxului frânt, ne-au zdrentuit câte-o stea în coate, ne-au încercănat … Citește mai mult
În mahalaua mea, o fată nebună,ca o răbufnire molatecă,în fiecare noapte trăgea cu praștia-n lună,când orele două cerșea, lunatecă.Fiecare piatră era un gând în care ochii își storceau lumina; cățărată pe colțuri de cer, plângând, chemări bolborosea.Picioarele-i dansau în semilunăsub adormirile trupului din somn plecat –deasupra mahalalei, fata nebunăîși presară trupul înnegurat.Câte gropițe îi numărau … Citește mai mult
Sfărâmați paharele astea murdare, prietenii mei, prietenii bețiilor.Noaptea asta-i a călătoriilor, fantastice călătorii lunare.Alungați țiganii, mesele frângeți, îmbrățișați o altăGioconda cu inima voastră vagabondă, și-n loc să mai cântați, să plângeți.Prietenul vostru, sfâșiat de boală, pe umerii frunzelor e dus departe, spre tainele negre din carte, spre trista toamnă tavernală.Prietenul vostru,RegeleNopții,prietenul meu.Poetul,a scuipat în ochii … Citește mai mult
Zâmbea țiganca florăreasă, zâmbea absent, bețivilor atrofiați – ce trist zâmbea – într-un decor de fum și dans de Orient, c-un coșuleț pe brațul gol, la masa mea.Gemeau doi sâni, înăbușit, și se zbăteau sub rochia de pergament catifelat.Coapsele, la fiecare pas, se arcuiau sfios, ca fetelor de măritat.Mă-mbia să-i cumpăr flori țiganca florăreasă și, … Citește mai mult
Eu sunt poetulBen.Corlaciu, al doilea drac și cel mai puternic, umblu cu tălpile pline de smoală, mereu ursuz și nemernic.Mama mea a fost o broască țestoasă, m-a făcut cu trestia cea mai înaltă, am fost alăptat de-o broască râioasă, culcușul mi-a fost tot o baltă.Eu sunt poetulBen.Corlaciu, care-am crescut prin mlaștini clocite, cer am avut … Citește mai mult