Trece spre cărți și privește
cu gravitate trandafirul.
Profilul încă aspru, integru
se luminează puțin de cer.
Petalele bat spre alb în afară,
spre roșu în interior.
Structura e numai cercuri spre punctul
central, orb, al vieții.
Văzut din fereastră pare străin
de soare, de foșnetul din solstițiu.
Tăcut, cum și-ar duce în mână urna
asfințit printre clădiri.
Și nu contemplă, gândește
miracolul, forma care-l devoră.
Adânc, ca spre alta a lui venire
pătrunde în trup, în suflet,
puterea ascunsă, discreția,
parfumul prin care lunecă.
Mireasma subțire a trandafirului,
pierdută, nepământeană.
Sensul versurilor
Piesa descrie contemplarea unui trandafir și a frumuseții sale efemere. Observatorul reflectă asupra structurii, culorilor și parfumului florii, găsind în ea o putere ascunsă și o mireasmă nepământeană. Este o meditație asupra vieții, a morții și a frumuseții care ne înconjoară.