În hău de mări, bătute de furtună,
La pieptul spumegatului talaz,
Prinzându-i gingaș, brațul de grumaz
Dormea seninul ca un fulg de lună.
Seninătate, zbucium, împreună,
Uniți de sorți pe-al apelor podghiaz,
Născură, robi aceluiași extaz,
Nemărginirea, floare de genună.
Și haosul gemu de fremătare,
Când cea dintâi semeață-ntruchipare,
Vis cald! Femeia, amforă de slavă,
Zbucni legănătoare și suavă,
Vrej de senin cu fruntea-n sârg de stele,
Din zvârcolirea undelor rebele.
Sensul versurilor
Piesa descrie nașterea Afroditei din spuma mării, o imagine poetică a frumuseții și a originii divine. Ea emană o atmosferă contemplativă, evocând misterul și grandoarea mitologiei grecești.