Versuri corectate și adnotate
Ulcioare-nchipuind s-adape,au forme fetele parcă-ntr-adinsalcătuite să ne scape.Sunt ca din flăcări, ca din ape.Ulcioare vii, de neînvins.Le vezi cu gândul, prin pleoape.O amăgire e că le-ai cuprins,oricât cu fapta te-ai deprins.
Trupul tău și sufletul, înaltul, îți suntca doi frați gemeni: se-aseamănă așa de mult cănu știi când e unul, când e altul.Eu nu-ți cunosc la chip numai sufletul.De câte ori îți întâlnesc din întâmplare trupul, nu-lbănuiesc, nedumerit mă-ncurc și cred că-i sufletul.
Nu vă mirați. Poeții, toți poeții suntun singur, neîmpărțit, neîntrerupt popor.Vorbind, sunt muți. Prin evii ce se nasc și mor, cântând,ei mai slujesc un grai pierdutde mult. Adânc, prin semințiile ce-apar și-apun,pe drumul inimii mereu ei vin și trec. Prin sunet și cuvânts-ar despărți, se-ntrec.Își sunt asemenea prin ceea ce nu spun.Ei tac ca rouă. … Citește mai mult
Târziu. Pe boltă, trei pătrari de lună:E ca o floare mare, galben-dezvălităPe care vântul a despoiat-o de o petală.Eu trec prin singuratica cetateȘi-aud răsunetele pașilor mei rari,Sinistre cum se suie – ca niște lunatici –Pe acoperișe și pe vârfuri de biserici.Aud răsunetele pașilor mei rari,Cum își lovesc de ziduri frunteaȘi cum răsun-apoi din nou:Mai slab, … Citește mai mult
Corni vechi se scutură de rod în cimitir.Mi-e sufletul bătrân – deodată cu pământul.Prin gene și frunziș cad stropi de cer –și-un soare sfânt și bun în păr mi se strecoară.Culcată-n troscoțelul verde pe-un mormânttu pari o coardă întinsă aspru pe-o vioară.Trimiți un tânăr zvon de moarte pe cărare.Tomnatic vânt pornește funigei spre mare.
La fața stihieipeștii s-adună,cu ochii întorșise uită la lună.Suveici de aur,mici zei de apă,luând sfatul luniiînvață să tacă.1937
Un fulger nu trăieștesingur, în lumina sa,decât o clipă, cât îi ținedrumul din nor până-n copaculdorit, cu care se unește.Și poezia este – așa.Singură-n lumina saea ține pe cât ține:din nour până la copac,de la mine pân’ la tine.
Cuvântul din urmă.Arendaș al stelelor,străvechile zodiimi le-am pierdut.Viață cu sânge și cu poveștidin mâini mi-a scăpat.Cine mă-ndrumă pe apă?Cine mă trece prin foc?De păsări cine mă apără?.Drumuri m-au alungat,De nicăieri pământulnu m-a chemat.Sunt blestemat!.Cu cânele și cu săgețile ce mi-au rămasmă-ngrop,la rădăcinile tale mă-ngrop,Dumnezeule, pom blestemat.(1924)
A căzut pe lucruri rouăsau e numai o părere?Poate că le plânge fațade-o lăuntrică durere.Bate-o inima în lucruri?Preajma ocupând-o-n pâlcurin-au și ele gânduri, patimi?Fără ochi se uită-n lumepurtătoarele de tâlcuri,născătoarele de lacrimi.
De ce-n aprinse dimineți de varămă simt un picur de dumnezeire pe pământși-ngenunchez în fața mea ca-n fața unui idol?De ce-ntr-o mare de lumină mi se-neacă eulca pala unei facle în văpaia zilei?De ce în nopți adânci de iarnă,când sori îndepărtați s-aprind pe cerși ochi de lupi prădalnici pe pământ,un glas îmi strigă ascuțit din … Citește mai mult