Krinescu – Versuri.pro

Praf de Pușcă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

E liniște, e frig, e toamnă…
Cade o frunză peste părul meu.
Un freamăt a căderii de frunze sună
Și iar mă chinuie părerile de rău.
Rămasă-s singură cu noaptea și cu luna
Și cu mirosul prafului de pușcă.
Tu nu mai ești… de viață mi-e tot una
Așa e soarta – inima ți-o mușcă.
De ce-ai plecat de lângă mine-n noapte?
De ce-ai murit pe câmp de sânge-n ziuă?
Și cui să-i spun că inima te-așteaptă?
E noapte… cade-a noastră stinsă stea.

Surorii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Să spun că eşti un trandafir cu rouă…
Ar fi puţin – eşti ocean de trandafiri înmirezmaţi.
Credinţa ta ne-o împărtăşeşti şi nouă,
Înţelepciune şi iertare tuturor împarţi.
Să spun că eşti o lăcrămioară-n soare…
Ar fi puţin – eşti o poiană de argint.
Ne încălzeşti pe toţi cu dragostea ta mare
Şi gingăşie dai, şi de speranţă un cuvânt.
Să spun că eşti un spic într-o câmpie…
Ar fi puţin – eşti lan cu spice aurii.
Un munte eşti ce ar avea tărie
Şi linişte presari în jur când vii.
Să spun că eşti o stea pe cer albastru…
Ar fi puţin – eşti constelaţii în tăceri.
Şi soare eşti, şi lună-ai fi, şi astru.
Şi ierţi, şi crezi, şi înţelegi dureri.
Să spun că eşti o frunză ce ar fremăta…
Ar fi puţin – eşti salcie cu-amor şi fără patimi.
De-ar fi obstacol în căderea ta,
Ridică-ţi ochii să nu cadă lacrimi.
Regină-n flori, zeiţă în poveste,
În univers – luceafăr, pe pământ – FEMEIE!
Şi ce-ar fi bun – la tine totul este…
Eu îţi doresc a dragostei scânteie!

Testament

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Când voi muri, aș vrea să mă îngroape
La margine de codru, alături de-un stejar,
Izvor cu apă cristalină pe aproape
Să-mi murmure la căpătâi încet și rar.
Și salcii verzi cu ramure pletoase
Să-și scalde frunza fină în izvor.
Să-mi amintească salcia de casă,
De fiică, când păli-mă-vă un dor.
Copila mea, să nu mă-îneci în lacrimi,
Ci să-mi sădești la căpătâi o lăcrămioară.
Te voi feri, te voi păzi de patimi,
Te voi iubi ca și adinioară.
Iubite, să-mi aduci în miez de vară
Albi trandafiri de rouă îmbătați.
Cu stele codru presura-l voi într-o seară,
Cărarea spre mormânt să n-o uitați.
OLGA BOTNARU.

În Anotimpuri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Întâmpin singură cocorii primăvara
Și îi petrec tot singură-n câmpie
Și te aștept în fiecare seară
Ca primii ghiocei să-ți dărui ție.
Prin lan de grâu alerg desculță vara
Te-aștept să vii, un lan de bobi să-ți dăruiesc.
De aur strâng la piept în mâini comoara,
Din spice grele o cunună-ți împletesc.
Prin vii cu struguri trec în toamnă
Și-n fiecare rază-ți văd privirea.
Doar frunzele uscate, ce mă cheamă,
Împart cu mine dorul și iubirea.
Când fulgi în iarnă peste-a mele gene
Și te aștept din zori și până-n noapte
Să-ți dărui dragostea și de asemeni,
Fulgi reci de nea și-a mele calde șoapte.
Trec anotimpuri.. Trec în șiruri anii..
Eu te aștept ș-acum ca înainte.
Nu asculta ce îți vorbesc dușmanii
Eu te aștept : și răbdătoare, și cuminte.

Scrisoare Colegilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Când amintirea în noapte mă tulbură
Și dorul nebun mă arde, mă doare –
Văd anii, ca fulgii se spulberă –
Eu iarăși vă scriu o dulce scrisoare.
Reîntorc amintirile-ncet
Când ploaia-mi stropește ochii.
Cu respirație-ntreruptă încerc
În gânduri de voi să mă-apropii.
Cum dorul îl ai de țară,
Când rătăcești prin străini,
Cum sete ți-e-n arșița mare –
Vreau să vă strâng de mâini.
În prezent, peste timp revenim
Cu fir alb în păr… în suflet ștrengari.
În nămieții de ani regăsim –
Școala mai mică, copacii – mai mari.
Vreau să vă văd împliniți
Cu zâmbet în ochii frumoși.
Stabili, fericiți, înțelepți,
Copii să aveți norocoși.

Constelația

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În ochii tăi senini ca cerul
Există-o stea. Și steaua aia-s eu.
Te am pe tine – unica avere,
Iar tu mă ai la depărtări mereu.
În ochii mei verzui ca marea
Există un luceafăr cu luciri.
Te-aștept să vii când vine înserarea
Să-mpărțim nocturne fericiri.
În ochii tăi mai triști ca noaptea
Există-o stea ușor catifelată.
De vei veni la mine-atunci, preaplecate,
Eu nu mă voi simți înstrăinată.
În ochii mei mai mari ca dorul,
Există un luceafăr stingherit.
Aș fi-n putere să-i împart amorul
Și să-l urmez pe-un drum nerătăcit.
Pentru o noapte cerul tău să-l părăsești
Și să revii, doar te aștept ca pe un zeu.
Să te iubesc mereu și tu să mă iubești
Să fim o constelație în universul meu.

Fiicei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Am rugat Cerul să-mi dea o comoară
Cu chip firav de primăvară,
Nuanța din ochi – dăruitu-ți-a cerbul,
În păr și-a prins pană rândunica și corbul.
Muntelui i-am luat tăria,
Florile ți-au lăsat mândria.
De la ziua cerut-am zâmbet, căldură,
De la Codru – tihna și lipsa de ură.
De la Soare, cerut-am lumină –
Să-ți fie drumul ușor și viața senină.
Din stele luasem tăcerea –
Să poți învinge durerea.
Am rugat îngerii să-ți vegheze somnul,
Să-ți treacă cărări, să-ți aline dorul.
Am lăsat versul – în cale povata,
Urma trecută – setea de viață.
Eu ți-am dat răsuflarea, credința,
Dor de slovă, răbdare, voința,
Dor de țară, de mama, de cânt,
Dor de Soare și de Pământ.

Legendă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Aș vrea să-ți spun, iubite, o legendă
Despre o zână cu doi ochi albaștri,
Despre iubirea ei echivalentă
Cu-acea nebună dragoste-ntre aștri.
Ascultă, deci: Trăia regina într-o țară
Micuță, liniștită, fără griji,
Până în viața-i într-un fapt de seară
Nu apăruse prințul cu ai săi amici.
Au petrecut mult timp în nopțile cu lună
Se sărutau și se iubeau la nebunie.
Nu ascultau ce soarta vrea să spună,
În despărțire nu credea regina cea zglobie.
Conduși de stele alergau iubiții
Prin parcul alb și rece de zăpadă
Erau doi îngeri în puterea nopții,
Erau Luceferi ce voiau să cadă.
În brațe prințul o purta pe zână
Cu ochi de viorele o privea setos
Prin fulgi de nea ei se plimbau de mână
Și nu știau că vine-un viscol furios.
Dar, iată, într-o zi i-a spus că pleacă
Să-și apere iubita de război..
Și-nzădar regina-n lacrimi se îneacă
Nici când nu se va-ntoarce prințul înapoi.
Ei n-au știut că cineva cu suflete ostile
Vor pune cruci pe inimi de iubiți.
Trecut-au ani de-atunci și multe zile,
Iar ochii ei scăldați în lacrimi sunt fierbinți.
Dar asta nu-i legendă, nu, iubite,
E viața mea, amice, nu-i poveste.
N-aș fi în stare să mai cred în mite..
Regina-s eu, iar prințul nu mai este..

1992… Războiul…

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Se strânge inima ca miezul de gutuie
Și lacrimile fața mi-o îneacă,
Când văd durerea-n ochii voștri amăruie,
Când văd că tinerii la moarte pleacă.
Cu stropii reci de ploaie stau la vorbă,
Pe razele de soare le întreb:
„Câți tineri v-or pleca și fără urmă,
V-om pierde ochii lor și zâmbetul superb?”.
Le fie veșnic amintirea înflorită
Și somnul dulce să le fie și etern,
Căci nu din voia lor plecau la luptă,
Plecau să-și apere pământul, graiul lor matern.
Plecau atunci și-acum basarabenii
La moarte sigură plecau zâmbind.
Jertfeau cu viața lor în floarea verii,
Știau că s-or întoarce biruind.
De zbucium apa Nistrului e albă.
Cu foc e-mpresurat pământul libertății..
În cer e aruncată încă-o salvă,
Străpuns e încă-un fir al tinereții.
Ce au pierdut aici, de au venit cazacii,
Mai sunt obuze-n viața lor cea seacă?
Se scutur florile și tremură copacii,
Când văd că tinerii la moarte pleacă.

Ovidiu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

N-ai dovedit să guști din mierea vieții
La douăzeci și trei de ani neîmpliniți.
Obuzele curmat-au raza tinereții
Și-acum privesc la ochii tăi cuminți.
E noapte-adâncă și luceafărul fierbinte
Îți șterge sângele pe fața ta ușor.
N-ai dovedit să-mi spui nici câteva cuvinte..
Privind la tine mă străpunge un fior.
Și ce să-i spun eu mamei tale, frate?
Doar într-o zi plecat-am amândoi.
Viața-mi ocolită-a fost de moarte,
Iar tu nicicând n-ai să te-ntorci de la război.
28.05.1992