Când voi muri, aș vrea să mă îngroape
La margine de codru, alături de-un stejar,
Izvor cu apă cristalină pe aproape
Să-mi murmure la căpătâi încet și rar.
Și salcii verzi cu ramure pletoase
Să-și scalde frunza fină în izvor.
Să-mi amintească salcia de casă,
De fiică, când păli-mă-vă un dor.
Copila mea, să nu mă-îneci în lacrimi,
Ci să-mi sădești la căpătâi o lăcrămioară.
Te voi feri, te voi păzi de patimi,
Te voi iubi ca și adinioară.
Iubite, să-mi aduci în miez de vară
Albi trandafiri de rouă îmbătați.
Cu stele codru presura-l voi într-o seară,
Cărarea spre mormânt să n-o uitați.
OLGA BOTNARU.
Sensul versurilor
Piesa este un testament emoționant, în care eul liric își exprimă dorințele pentru locul de veci și lasă mesaje de dragoste și protecție pentru cei dragi. Natura este prezentă ca un element consolator și etern.