Să spun că eşti un trandafir cu rouă…
Ar fi puţin – eşti ocean de trandafiri înmirezmaţi.
Credinţa ta ne-o împărtăşeşti şi nouă,
Înţelepciune şi iertare tuturor împarţi.
Să spun că eşti o lăcrămioară-n soare…
Ar fi puţin – eşti o poiană de argint.
Ne încălzeşti pe toţi cu dragostea ta mare
Şi gingăşie dai, şi de speranţă un cuvânt.
Să spun că eşti un spic într-o câmpie…
Ar fi puţin – eşti lan cu spice aurii.
Un munte eşti ce ar avea tărie
Şi linişte presari în jur când vii.
Să spun că eşti o stea pe cer albastru…
Ar fi puţin – eşti constelaţii în tăceri.
Şi soare eşti, şi lună-ai fi, şi astru.
Şi ierţi, şi crezi, şi înţelegi dureri.
Să spun că eşti o frunză ce ar fremăta…
Ar fi puţin – eşti salcie cu-amor şi fără patimi.
De-ar fi obstacol în căderea ta,
Ridică-ţi ochii să nu cadă lacrimi.
Regină-n flori, zeiţă în poveste,
În univers – luceafăr, pe pământ – FEMEIE!
Şi ce-ar fi bun – la tine totul este…
Eu îţi doresc a dragostei scânteie!
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus unei surori, exprimând admirație și recunoștință pentru calitățile și influența ei pozitivă. Versurile folosesc metafore bogate pentru a sublinia valoarea și importanța surorii în viața naratorului.