Se strânge inima ca miezul de gutuie
Și lacrimile fața mi-o îneacă,
Când văd durerea-n ochii voștri amăruie,
Când văd că tinerii la moarte pleacă.
Cu stropii reci de ploaie stau la vorbă,
Pe razele de soare le întreb:
„Câți tineri v-or pleca și fără urmă,
V-om pierde ochii lor și zâmbetul superb?”.
Le fie veșnic amintirea înflorită
Și somnul dulce să le fie și etern,
Căci nu din voia lor plecau la luptă,
Plecau să-și apere pământul, graiul lor matern.
Plecau atunci și-acum basarabenii
La moarte sigură plecau zâmbind.
Jertfeau cu viața lor în floarea verii,
Știau că s-or întoarce biruind.
De zbucium apa Nistrului e albă.
Cu foc e-mpresurat pământul libertății..
În cer e aruncată încă-o salvă,
Străpuns e încă-un fir al tinereții.
Ce au pierdut aici, de au venit cazacii,
Mai sunt obuze-n viața lor cea seacă?
Se scutur florile și tremură copacii,
Când văd că tinerii la moarte pleacă.
Sensul versurilor
Piesa evocă durerea și sacrificiul tinerilor basarabeni în timpul războiului din 1992. Exprimă tristețea pierderilor și patriotismul celor care și-au dat viața pentru apărarea pământului natal.