În ochii tăi senini ca cerul
Există-o stea. Și steaua aia-s eu.
Te am pe tine – unica avere,
Iar tu mă ai la depărtări mereu.
În ochii mei verzui ca marea
Există un luceafăr cu luciri.
Te-aștept să vii când vine înserarea
Să-mpărțim nocturne fericiri.
În ochii tăi mai triști ca noaptea
Există-o stea ușor catifelată.
De vei veni la mine-atunci, preaplecate,
Eu nu mă voi simți înstrăinată.
În ochii mei mai mari ca dorul,
Există un luceafăr stingherit.
Aș fi-n putere să-i împart amorul
Și să-l urmez pe-un drum nerătăcit.
Pentru o noapte cerul tău să-l părăsești
Și să revii, doar te aștept ca pe un zeu.
Să te iubesc mereu și tu să mă iubești
Să fim o constelație în universul meu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o iubire profundă și cosmică, în care două persoane se văd ca stele și luceferi, așteptându-se și dorindu-se reciproc. Metafora constelației sugerează o legătură eternă și un destin comun în univers.