Aș vrea să-ți spun, iubite, o legendă
Despre o zână cu doi ochi albaștri,
Despre iubirea ei echivalentă
Cu-acea nebună dragoste-ntre aștri.
Ascultă, deci: Trăia regina într-o țară
Micuță, liniștită, fără griji,
Până în viața-i într-un fapt de seară
Nu apăruse prințul cu ai săi amici.
Au petrecut mult timp în nopțile cu lună
Se sărutau și se iubeau la nebunie.
Nu ascultau ce soarta vrea să spună,
În despărțire nu credea regina cea zglobie.
Conduși de stele alergau iubiții
Prin parcul alb și rece de zăpadă
Erau doi îngeri în puterea nopții,
Erau Luceferi ce voiau să cadă.
În brațe prințul o purta pe zână
Cu ochi de viorele o privea setos
Prin fulgi de nea ei se plimbau de mână
Și nu știau că vine-un viscol furios.
Dar, iată, într-o zi i-a spus că pleacă
Să-și apere iubita de război..
Și-nzădar regina-n lacrimi se îneacă
Nici când nu se va-ntoarce prințul înapoi.
Ei n-au știut că cineva cu suflete ostile
Vor pune cruci pe inimi de iubiți.
Trecut-au ani de-atunci și multe zile,
Iar ochii ei scăldați în lacrimi sunt fierbinți.
Dar asta nu-i legendă, nu, iubite,
E viața mea, amice, nu-i poveste.
N-aș fi în stare să mai cred în mite..
Regina-s eu, iar prințul nu mai este..
Sensul versurilor
Piesa descrie o poveste de dragoste tragică, asemănătoare unei legende, dar care se dovedește a fi realitatea dureroasă a naratoarei. Ea se identifică cu regina dintr-o poveste, al cărei prinț a plecat la război și nu s-a mai întors, lăsând-o în suferință.