Versuri corectate și adnotate
În noaptea aceea lungă,visul mă purtă spre apecu lumini profunde și flamingiaprinși ca trandafirii electriciîn interiorul unui acvamarin.Și-n singurătatea acelui tărâmînțelesei – înlăuntrul visării –că mai erau și-alte păsărice visau scrupulosflamingii arzând.Întrezării că-acele păsări,în fabuloasa lor visare,desfășurau conturu-acestui vis,tot legănându-se-n penajul lor de apă.Eu nu pot spune în ce fel,dar am văzut că păsările visătoareerau … Citește mai mult
lui Pablo Neruda.Suflă vântulpeste palmierii și ienuperii din Temuco,și se furișează supusspre limpedea frunte a lui Ñielol,către copilăriaunei păduri parfumate de pini,către amintireaunui început fără de sfârșit.Ascultă,ascultă pinii…ascultă vântul printre pini…ascultă liniștea din urma vântului împleticit prin pini…Ascultăși îți vei amintică ai mai auzit toate acestea:c-ai mai ascultat aceste cuvinte cândva…Deja ai aruncat o privire,nu … Citește mai mult
Focu-i același pretutindeni.Trosnește inima, ferestre se aprindși floarea urii pășește printre oameni:verzuie noapte, frunze de fum, petale de sânge.Focu-i la fel în orice incendiu.Un arbore se-nalță, păzit de gardieniai ordinii cu susu-n jos, ai lumii date peste cap:copac de aur negru și fructe infernale.Vai, focul banal din centru-agorei!Un ordin trivial, sfârșitul unei nebuniice-anunță-o mai mare … Citește mai mult
Tot ce n-am putut să ne spunemspuseră arborii tremurând pentru noi:îmbujoratele spice din margini de drum,cufundatele păsări în transparentul lor cântecși-un zvon ce venea de peste tot și niciunde.Mi-amintesc că mă oprii pentru a culege o piatrăși-o ridicai cu mare grijă – drăgăstos –de parcă ar fi fost o vrăbiuțăce tocmai căzuse din cuibul său.Ți-am … Citește mai mult
lui César Vallejo.La capătâiul mesei rotundeși-a literaturii murinde, veni un criticși-i spuse: „Atât de mult te iubesc, nu muri!”Dar – vai! – literatura murea în continuare.Se-apropiară doi profesori de ea și-i repetară:„Nu ne lăsa, Valoare! Revino la viață!”Dar – vai! – literatura murea în continuare.O vizitară douăzeci, o sută, o mie, cinci sute de miide … Citește mai mult
În urma fiecărui nor, al fiecărui munte,al fiecărei ramuri și coroane,stau bufnițele-n noapte.Se-ascund în fumul de bageacuri.Și se hrănesc cu neînțelegeriși cu fosforescente stele.În întuneric ele se confundă,cu negrele funiginica și cu umbra lor.Cu-ngemănate faruri – ochii lor –minuțios pătrundobscure ape.Vorbesc cu vântul.Cu ploaia lăcrimează.Și tac în răsărit. Los búhos.Detrás de cada nube, de cada … Citește mai mult
În aburul cafelei, reunite,rotunde pâini lucesc cu o blândețede ziduri văruite-n alb, aprinse,mustind de strălumina din fereastră.Deja se risipesc din pini frunzare,se definește ceru-n claritate,formează un sălaș, devine-ulciorulprofund ca o privire-n luciul apei.E-aceeași mare, ca întotdeauna,geometrizată-ntindere din toate,unde plutesc toți munții și toți noriica insule de liniște-ntre ore.La mesa puesta.Reunidos al calor del buen cafe,la … Citește mai mult
I.Sunt diminețiîn care mergi la râuși te opreștisă-asculți în vânto voce iubitoare – marea.Să zbori ai vreași să urmezi curentuldin părul ei cel despletit,și-astfel speranța te menținedeasupra trestiei, plutind.II.Un porumbelponoave traverseazăspărgândîn purpuriu și griconvingerea privirii.Se rumenesc știulețiice-s absorbiți de raze,străluminând pe cerca niște ochicrescând de fericire.III.Așa, în dulcea lene,îmi odihnesc eu trupul,și-amiaza în pridvoareia-nfățișareabărcii ce … Citește mai mult
lui Gabriel Macotela.Acesta nu-i vântul dintre sălciisau al înalților eucalipți,nu-i vântul ce-nflăcărează lumânăriși mișcă cu lentoare pala morii.Nu-i vântul ce risipește noriprin calendarul veriisau vântul zorilornăscându-se în păsări.Surori și frați,aceasta nu-i balada toamneisau cântu-ndrăgostițilorpurtându-și iubirile pe raza lunii.Și nu e ritmul cristalelor zăpeziisau dansul alternant al zilei și al nopții,nici suflul candețat al gurii tale,ci-i … Citește mai mult