Tot ce n-am putut să ne spunem
spuseră arborii tremurând pentru noi:
îmbujoratele spice din margini de drum,
cufundatele păsări în transparentul lor cântec
și-un zvon ce venea de peste tot și niciunde.
Mi-amintesc că mă oprii pentru a culege o piatră
și-o ridicai cu mare grijă – drăgăstos –
de parcă ar fi fost o vrăbiuță
ce tocmai căzuse din cuibul său.
Ți-am lipit-o de ureche și ți-am spus:
— Închide ochii… O asculți?.
— Daaa, ce este?
— E ceața.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o declarație de dragoste subtilă, folosind elemente ale naturii pentru a transmite sentimente profunde. Natura devine un intermediar pentru emoțiile nerostite, creând o atmosferă intimă și poetică. Gestul simplu de a oferi o piatră devine un simbol al conexiunii și al misterului împărtășit.