Versuri corectate și adnotate
Voi scrie acest poemca el să-mi deaun fluviu dulceca aripile tucanuluivoi scrie acest poemca să-ți ofer o aurorăcând cade noapteaîntre grumaz și subțioara tavoi scrie acest poemca zece mii dintre castanisă-și poată prelungi vacanțași pe oricare coperișsă se așeze o cometăvoi scrie acest poemca îndoiala lup bătrânsă plece-odată în exilși obiectele să-nceapăiar lecțiile lor de … Citește mai mult
Nu sunt autorul acestui poem,ci simplul lui scribcare l-a tradus dintr-o limbă necunoscută:am comis atâtea greșeliși atâtea răstălmăcirică nu-i chip să mă ierte.Stau lângă el, harnic, atent:are nevoie de-o virgulă,de-un sinonim rar?Cu toate aerele lui de mare senior,pretinde că-s parazitul său.N-am să insist:plec aiurea ca să poată atragealți poeți,alte victime.
Eu sunt soarele tău și fără mineTu nu poți să trăiești.Eu sunt aerul tău și fără mineTu nu poți să trăiești.Eu sunt apa ta și fără mineTu nu poți să trăiești.Eu sunt pâinea ta și fără mineTu nu poți să trăiești.Eu sunt somnul tău și fără mineTu nu poți să trăiești.Eu sunt…
Între mâinile noastre gângania moare –era un proverb dezamăgit.Sub ochii noștri platanul se spânzură –era un poemce se-mpotrivea cuvintelor noastre.Trebuie să ne coasem buzeleși să ne pedepsim melodiile.Mai târziu, fraților:stuful, rândunica de noapte,marmura, catifeauavor găsi pentru noiun grai nou-nouț.
Mă puteai citi oricum m-ai fi deschis:Îmi desenai pe genunchițări călătoare,apoi mă răcoream sub pleoape.Cântecul aortei meleera cântecul cascadei.La deșteptare strigam: „Traduce-mă!”Sau, patria mea era tatuajul.Toate acestea se petreceau însăîn veacuri falsificate.
Tu ești obiectul,ideea ce-l înfrumusețează,conceptul care-l ucide.Ești răspunzătoarede fularul acesta galben,ca de o crimă pe pragul unei grădini bătrâne.Când tu numeștiazurul, marea, ciclonul,le împiedici să fie libere.Cuvintele tale,arsuri de fier roșu pe umărul neantului.Tu denaturezi,înțelegând prea mult.
Când pătrunziîn adâncul tău,orbită de sânge,ca și cum în ceațăai strangula din greșeală un zeu,nu descoperi nimic, nici carne, nici suflet,ci o neliniște cu plumbul ei,și, prea aproape de inimă,lipită de cuget,tu supraviețuiești, fie și un sfert de clipită,doar ca să te închipui un diftongîn miezul unui poem.
Ce curte făceam peninsulelor.Ce credință juramcrizantemelor de noiembrie.Cum ne căutam capitalaprintre peștii greoi și bunele tristeți.Ce nume vesele dădeamneantului, memoriei,îndrăznelilor de dimineață.Cum țineam metamorfozala mare cinste.Tu trebuie să hotărăștică imanența este un cristal.
– Crezi că e cazul să-aprindem calul?– De vreme ce în seara asta ne-am oploșit într-o vertebră beată – vrei oare să sacrifici orizontul?– Să trăiască atât cât ne vor fi fidele fructele mangherului – nici muntele nu este fericit– Din pricina cuvintelor care ronțăie și nu mai vor să ronțăie pe urmă – ai … Citește mai mult
Trăiesc ca să adorunul ori două cuvintenerostiteși de nerostit:acelea ce le ghicești,ca un ceas înaintea zorilor,în ochiul antilopei,care se-ntinde-ncet din toate mădularele,între doi arbori somnoroși.